Mai bea nişte apă

    Mi-amintesc că unul din antrenorii mei avea o frază preferată atunci când una din fete se accidenta şi anume: “Bea nişte apă!” Adică, dacă fata cădea şi se lovea cu capul el zice “Bea nişte apă”, daca cineva işi scrântea piciorul el zicea  “Bea nişte apă”, dacă alergai si te durea într-o parte el zicea “Bea nişte apă”, dacă aveai hemoragie el zicea “Bea nişte apă”, dacă îţi intra un curnuţ în palmă el zicea “Bea nişte apă” şi dacă te durea capul el zicea “Bea nişte apă”, dacă iţi era sete el zicea …ghiciţi🙂.

  Pai iată că “Bea nişte apă” acesta este o strategie tare ieftină şi foarte des utilizată în zilele noastre mai ales de oamenii care conduc şi a caror principiu fundamental este CANTITATEA: de a acumula, de a face cât mai mult. Şi nu contează cât de mult va suferi CALITATEA după asta. Dar haideţi să ne uităm din punct de vedere al pacientului care are ca şi doctor un conducător din aceştia. De ex: pacientului care  are amigdale semi-putrezite şi răceşte des îi prescrie 100 de pastille mentolate în loc de amigdaloctomie; celui care are început de tumoare la cap îi scrie 100  ţitramoane pentru înlăturarea durerii în loc de chimioterapie, iar celui care şi-a luxat umarul îi pune un băţ de Eschimo cu bint în loc de ghips.

   Iată aşa se întâmplă şi cu cei care în goana după cantitate uită că defapt pe termen lung contează calitatea: pentru că de ex. dacă eşti director şi iai multe comenzi pentru a face cât mai mulţi bani rişti ca cei care executa lucrul o vor face în  goană şi de mântuială şi  vei transforma compania în tipica fabrică de pantofi de gumă din China. Exact acelaşi lucru se intamplă cu  stomatologul care alege să-ţi dea 20 de pastille Kitanov în loc să-ţi pună o plombă.

   Pe termen foarte scurt strategia “Bea nişte apă” sau “Eschimo în loc de ghips” este posibil să şi lucreze, dar pe termen lung atât în cazul lucrătorului cât şi în cazul pacientului aceasta poate fi  fatală.

2 thoughts on “Mai bea nişte apă

  1. Ma uitam printre rinduri, si cind am vazut denumirea, am dat chiar inapoi sa vad chiar, eram practic sigura ca ai pomenit de IUBITUL nostru antrenor :)))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s