Turnaţ jin şî daţ MIZIM

În timp ce unora le trebuie câte 5-8 ani ca să se decidă este prietena lui acea unică femeie cu care va trăi toată viaţa sau nu, ALŢII înţeleg din prima privire şi foarte repede cu cine vor să trăiască toată viaţa. O săptămână este mai mult decât suficient.

Aşa s-a întâmplat că fiind mai tânără, la fel de frumoasă şi fără obligaţii, locuind singură în apartamentul meu deseori aveam nevoie de o mână de mujâk în casă. Şi în ajiutor venea…MAKLERUL.

Şi cum sunt o fire mega-creativă am decis într-o zi  să-mi schimb ceva prin casă şi am hotărît să-mi renovez ramele de la fereastră, să le vopsesc să arate mai bine camerele. Da iaca vopseaua veche de pe rame nu se lua cu nici acitona şi nu voiam să risc să o jupoi cu cuţâtu k la cât de abilă sunt ap încă-ş cu degetele schilodite n-am umblat. Ei ş tot căutând pe Makler am găsit un specialist freelancer care se ocupă cu aşa treburi: scosul vopselei de pe  lemn. L-am sunat şi chiar a doua zi meşterul a venit. Era cam de vârsta mea. Lucrul lui consta în faptul că avea un Fen care sufla aer fierbinte peste vopsea şi ea se topea şi el o înlătura.

Ei ş o venit băitanul ista de vreo 4 ori acasă la mine ei ş uneori mai vorbeam cu el pentru că fiind răcită stăteam acasă. Nu era prost, aveai ce discuta cu el, mi-a povestit că trăieşte cu mama la ai săi 27 de ani,  s-a destăinuit chiar şi  că el cu Fenul acela (de lucru) îşi usucă părul.drunk-meme. png

Waii  dap mă uitam eu şi aşe ninunat îi el cu fânul şela pi cap. Mai în scurt omul şela…să-i zicem convenţional Valera era un adevârat ’hodeacii anikdot’. Nu ş o finisat el peste vreo săptămână opera lui şi  l-am plătit tăt frumos aşa cum trebuie.

Peste vreo 2 zile sună cineva în uşă şi când mă uit- Valera. Mă gândeam  ’’Parcă şi-a luat toate instrumentele.. ei.. cred că mai vre bani…’ Ei ş îi deschid. Intră Valera cu şeviliura lui de noata 10 cu un pachet în mână şi tace 3 secunde. Brusc se pune într-un jenunchi, disfaşi pachetu şi acolo portocale, mandarine, banane, lămâi la care Valera zice:

Ştiţi… eu încă n-am inel, dar vă rog să fiţi soţia mea! Sunteţi acuma bolnavă, iaca v-am adus fructe nişte pentru imunitate…

După 10 secunde de pauză:

Eram în faţa unei oferte pe care pur şi simplu nu o puteam refuza… Şi totuş’ i-am zis să se scoale. Şi primul gând care mi-a venit  ’’Bietul om, cred că  di la Fenul şela nu mai ştie pe ce lume e’’ Şi cu profundă părere de rău a trebuit să-l refuz delicat să nu facă omul criză. L-am convins să-i ducă fructele mamei sale care e în vârstă şi i-am explicat că mai bine să nu-şi strice viaţa cu o scorchie ca mine  :D. Şi frumuşel l-am convins să plece acasă.

Şi acuma stau şi mă gândesc k poate primpit am luat eu acea decizie…amuia b eram măritată şi cu geamuri noi în fiecare lună… Şi iaka amuia nu mai am de unde să ştiu ce înseamnă o ucladkă de noata dzăşi cu fenul şela cu aer de 200 grade C. Da aşe..Forever Alone..

PS: Această istorioară este bazată pe fapte reale. Un mare mulţumesc protagonistei acesteia pentru materialul frurnizat!

4 thoughts on “Turnaţ jin şî daţ MIZIM

    • Valera este optiunea perfecta mai ales in zilele reci de iarna cand priza-i stricata, manerul la usa-i rupt, apa nu-i, shuruburile la pat, au cazut shi iti pune buchetsal de necasatorita la nuntsile padrushtilor tale cu 6 ani mai tinere si te pun la masa cu copkiii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s